În liceu am vrut să îmi fac blog de fotografie, dar am considerat că fotografiile mele nu sunt suficient de bune pentru a le împărtăși cu alții. A trecut ceva timp de atunci, însă ideea de a-mi face blog a rămas. Am avut din nou o idee vara trecută, dar nu am avut timp să o dezvolt. De fapt, mereu spun că nu am timp, dar dacă vreau să fac ceva trebuie să îmi fac timp. Acum a sosit acel moment.
De când am venit în București mi-am dat seama că îmi place din ce în ce mai mult să încerc lucruri noi și să explorez cât mai mult orașul. Chiar dacă nu reușesc să vizitez atât de mult împrejurimile, o dată pe săptămână merg la teatru, la un concert sau într-un local nou și îmi place să împărtășesc aceste lucruri cu prietenii mei. De multe ori ne întrebăm cu toții ce putem face în timpul liber sau cum ne-am putea face timp liber să ne bucurăm de ce ne oferă orașul. De acum încolo voi scrie aici despre ce fac eu în timpul pe care mi-l fac liber, seara după facultate sau în weekend după ce îmi termin proiectele la care lucrez. Important e să îți faci timp pentru ceea ce te bucură.
Revenind asupra întrebării „De ce mi-am făcut blog?”, pot spune că este mai mult o provocare. Prin intermediul acestuia îmi propun să explorez cât mai mult (am o listă care mă așteaptă de mult timp) și să le prezint celorlalți experiențele mele. „De ce acum și nu altă dată?” Cred că, nu contează neapărat momentul, ci intenția de a începe ceva nou.
Așadar, de astăzi vă aștept aici să descoperim împreună bucuria de a explora și de a experimenta cât mai mult.