Când ești student ai un program haotic, mai ales când vine vorba de mâncare. Chiar dacă încerci să îți faci un program de mese tot e o zi care ți-l strică. Sau cel puțin așa era la mine. Azi începeam la 7 jumătate dimineața și mă trezeam la 5 ca să mănânc, iar mâine aveam primul curs la ora 15 și plecam de la facultate la 19.
Chiar dacă aveam un program dezorganizat încercam tot timpul să am trei mese pe zi. Am avut noroc și de o cantină super faină și de multe ori plecam de la cursuri pentru o masă bună. De multe ori îmi luam și o caserolă de acasă pentru a mai lua o porție la pachet. Trăiam regește la Cantina Cihoschi de la ASE, dar când nu mai aveam mâncare de acasă și nu ajungeam nici la cantină mâncam ceva rapid, care de multe ori era nesănătos.
De când am terminat facultatea am încercat să adopt un stil de viață mai sănătos. Acum am un program clar, iar cursurile de la master îmi strică doar planurile pentru cină pentru că ajung târziu acasă, iar când merg la yoga abia dacă am timp de un iaurt înainte.
În ultima perioadă nu am mai luat mâncare nici de acasă, pentru că am timp să gătesc. Așa că, la mine în frigider e mereu mâncare proaspătă și doar preparate care îmi plac. De când a început 2020 am mâncat numai mâncare gătită și am început să fac și yoga. Am ales acest tip de mișcare pentru că mă ajută să scap și de presiunea din mușchi și de durerile de spate provocate de statul la birou, dar mă ajută și mental pentru că mă eliberez de toate energiile negative pe care le adun.
Când merg la cumărături am o listă pe care încerc să o respect de fiecare dată, cel mult îmi scapă câteva dulciuri în plus. Raionul bio a devenit favoritul meu. Dacă ar fi să fac o listă cu 10 alimente care nu lipsesc din bucătăria mea, aceasta ar arăta așa:
1. Lactate Bio
De când eram mică mâncam lactate, mai ales că locuiam la țară și aveam produsele noastre naturale. Din frigiderul meu nu lipsesc niciodată laptele, iaurtul, brânza tartinabilă, untul și smântâna. Toate sunt cumpărate de la branduri exclusiv bio.
2. Legume
De-a lungul timpului nu am fost prietenă cu legumele și am început să le consum de când stau singură. Acasă nu prea îmi plăceau toate. Aproape tot timpul am cartofi, ardei și porumb la conservă. Din când în când mai cumpăr și legume congelate pentru că se prepară imediat.
3. Fructe
Dacă ar fi să aleg un fruct nelipsit din viața mea, ar fi banana. Peste tot pe unde plec am mereu măcar o banană în rucsac. Alte fructe pe care le consum sunt sezoniere: cireșe sau caise.
4. Spaghete
La mine în bucătărie tot timpul sunt spaghete pentru că se pot găti repede sunt consistente pentru prânz. Îmi place să fac singură sosurile și să nu cumpăr la borcan.
5. Fructe confiate
Nici acestea nu îmi plăceau când eram mai mică. Mi se păreau tare ciudate. Acum îmi place să le mănânc cu iaurt și semințe sau să le folosesc în checuri.
6. Nuci
Nu am un moment în care mănânc nuci. Pur și simplu le țin pe masă și mă servesc de fiecare dată când am poftă. Cel mai mult îmi place să am caju crud.
7. Sucuri naturale
Eu sunt omul acela care nu bea suc cu acid. Exist să știți și mă simt chiar foarte bine. De multe ori îmi cumpăr suc de portocale sau îmi fac eu. În sesiune mă ajuta foarte mult să beau suc de portocale înainte de un examen ca să îmi dispară senzația de vomă. La Dried Fruits am descoperit un sirop natural de zmeură exact cum îmi dădea bunica în copilărie ca să nu beau suc. Mereu mi s-a părut mai bun decât orice băutură din comerț.
8. Unt de cacao
După fiecare masă am mereu poftă de ceva dulce și încerc să aleg mereu ceva mai natural. Îmi place să mănânc untul de cacao pe biscuiți ca desert la micul dejun.
9. Dulciuri
Cele mai bune prietene ale mele. Încerc cât pot de mult ca în fiecare weekend să fac o prăjitură din care să mănânc câteva zile, dar nu e suficientă. Încă descopăr dulciuri sănătoase și până acum produsul meu preferat este turta dulce vegană (fără zahar) Ambrozia.
10. Făină
Știu că este un aliment prezent în toate bucătăriile, dar l-am trecut pe această listă pentru a evidenția importanța lui în aproape toate preparatele mele. Tot timpul am ceva pregătit pentru micul dejun pentru că dimineața nu am timp să gătesc, dar nici nu vreau să sar peste această masă. De asemenea, mereu încerc să am diverse preparate pe care să le pot lua la pachet, cum ar fi, brioșe cu cașcaval, șnițele, chec sau crochete cu cartofi. Evident făina este nelipsită din prăjituri.
Nu am adăugat pe această listă carnea. Da, este un aliment nelipsit din congelatorul meu și pot să zic că mănânc multă carne, dar cumva ea e implicit acolo pentru că o iau de la țară fie că vreau, fie că nu vreau :)). În general, o folosesc când gătesc spaghete, șnitele sau o fac la cuptor.
În fiecare weekend încerc să îmi fac un meniu pentru 3-4 zile. Așa cum spuneam, tot timpul am ceva pentru micul dejun și ceva de luat la pachet. Uneori, fac câte o supă pe care să o mănânc seara când ajung acasă sau îmi prepar atunci ceva rapid: paste, o porție de legume congelate sau poate chiar o friptură la cuptor dacă ajung mai devreme acasă.
În ultima vreme mi-am dat seama că am făcut o pasiune pentru quiche. Nu respect rețeta tradițională pentru că mai adaug câteva lucruri care îmi plac. Vă las mai jos rețeta pe care o folosesc. Este preluată de la Savori Urbane.
Crustă pentru Quiche Lorraine (aluat fraged):
- 165 g făină albă tip 000
- 80 g unt rece cu min. 80% grăsime
- un praf de sare
- 1 gălbenuș rece
- 1-2 lingurițe de apă rece
Eu pun toate ingredientele în aparatul pentru aluat și îl las să își facă treaba. Apoi îl las 30 minute la frigider, după care îl întind cu sucitorul. Îl pun în tavă și îl înțep cu o furculiță. Uneori îl mai las încă 20 minute la frigider sau îl bag în cuptor (200 C) dacă mă grăbesc. După 15 minute îl scot și pun umplutura. Apoi îl mai las aproximativ 40 minute.
Umplutura pentru Quiche Lorraine:
- 150 g bacon cubulețe (kaiser, costiță afumată)
- 3 ouă + 1 albuș (rămas de la aluat)
- 200 g smântână dulce pentru frișcă cu min 30% grăsime (naturală)
- 200 g smântână acrișoară cu min. 20% grăsime
- sare, piper negru măcinat
- opțional: nuscșoară rasă
- 30 g unt rece
Pentru umplutură amestec ouăle cu smântâna folosind un tel. Apoi condimentez și adaug ce îmi place mie: carnea (de obicei costiță afumată sau mușchi file), ardei gras și porumb. Știu că în rețela originală este doar carnea, dar eu am adaptat-o după gusturile mele.
Așadar, încerc în fiecare zi să respect cele trei mese și să mănânc cât mai sănătos. În general, evit fast food-urile și dacă totuși ajung pe acolo cu prietenii îmi iau o porție mică și o înghețată.
Îmi doresc ca în viitorul apropiat să îmi fac un meniu echilibrat cu vitamine și proteine care să fie acompaniat de un program de sport. Până atunci, mă străduiesc măcar să mănânc sănătos cât pot de mult și să merg la clasele de yoga.
*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020