8 sfaturi pentru lucrarea de licență

Anul trecut pe vremea aceasta mă apucasem de licență, de aproximativ o săptămână. Cam târziu, ar spune unii. Însă am avut norocul (ca să zic așa) să nu am nevoie de foarte mult timp pentru a realiza această lucrare. Sincer nici nu m-am grăbit pentru că până în mai am avut alte proiecte la care lucram.

Îmi făcusem un plan despre modul în care ar fi trebuit să fie, dar era doar la nivel de gândire în capul meu. Îmi notasem 2 – 3 lucruri în agendă după ce am avut o discuție cu un prieten care își susținuse examenul de licență înaintea mea. Știți cum se zice că… socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar pe parcurs am schimbat multe lucruri și mi-am dat seama de anumite chestii.

Nu vă sfătuiesc să faceți ca mine și să vă apucați în mai pentru că fiecare licență diferă de la o facultate la alta și de la o temă la alta. Fiind la Facultatea de Informatică Economică am avut de realizat o aplicație, iar procesul de lucru era următorul: descrierea contextului economic și de ce este nevoie de aplicația respectivă, analiza și proiectarea, tehnologiile utilizate și prezentarea funcționalităților. În afară de partea introductivă, totul se concentra în jurul aplicației și din acest motiv am putut să mă apuc mai târziu de treabă. 

Eu am realizat o platformă pentru servicii de tip freelancing, iar din punct de vedere tehnic nu a fost greu de implementat, mecanismul din spate fiind destul de simplu. Nu am vrut să fac ceva foarte complicat pentru că nici nu știam dacă pot să o termin și nici nu îmi doream să fiu programator în viitorul apropiat. Așa că, am mizat mai mult pe idee și pe utilitatea aplicației, lucru care a fost apreciat de către comisia de evaluare, primind un feedback bun.

Deja m-am lungit cam mult cu povestea mea despre licență. Așa că, voi lăsa mai jos câteva sfaturi din lucrurile pe care le-am învățat din această experiență, cu scopul de a vă ajuta și pe voi.

1. Alege o temă care îți place

Acesta e primul pas pe care îl faci pentru lucrarea de licență. Dacă îți alegi un subiect care nu te interesează nu vei lucra din plăcere. Eu am căutat foarte mult ceva care să îmi placă, dar și să știu să îl fac, în cazul meu fiind vorba și de o parte tehnică. Pe lângă acest lucru, profesorul coordonator m-a sfătuit să caut ceva care să aducă un plus de noutate.

Presupun că și în cadrul altor facultăți, nu numai la cele de programare, te lovești de un domeniu nou atunci când faci licența și ar trebui să îți placă și să îl înțelegi. De exemplu, dacă implementezi o aplicație pentru un spital va trebui să ai informații despre cum funcționează lucrurile acolo și să motivezi de ce ai ales să integrezi anumite funcționalități. Sau dacă ești student la Resurse Umane și vrei să faci o lucrare despre leadership va trebui să ai o bază despre acest domeniu.

Așadar, înainte să completezi cererea cu tema lucrării gândește-te bine. Alege un subiect care îți place, dar să fie și ceva pe care să îl poți duce până la capăt.

2. Alege profesorul potrivit

Profesorul coordonator este foarte important, așa că, alege-l în funcție de ce îți dorești. Cu siguranță știi deja cum abordează lucrurile majoritatea profesorilor din facultatea ta, iar de la absolvenți poți afla detalii despre comisii și despre ajutorul pe care îl oferă fiecare cadru didactic pentru realizarea lucrării de licență.

Dacă nu vrei să te bată nimeni la cap, nu cred că e o problemă, poți să găsești ușor profesori care te ajută doar dacă le ceri acest lucru și în rest te lasă pe tine să te organizezi. Sau din contră, poate ai nevoie de un coordonator care să îți pună deadline-uri pentru a te organiza mai bine.

Un lucru e cert, alege un profesor care cunoaște materia care îți trebuie la licență. De exemplu, eu am știut de la început că vreau să fac o platformă utilizând tehnologii web și mi-am ales profesorul care preda această materie. Chiar dacă sunt profesori, nu îți imagina că le știu pe toate, fiecare este specializat într-un domeniu, iar tu trebuie să îl alegi în funcție de acest lucru.

Nu lăsa în ultimul moment alegerea coordonatorului deoarece profii buni „se iau repede”. Eu am vorbit cu acesta încă din anul al II-lea, prin aprilie și abia am mai prins loc. Depinde de fiecare cum îl poți contacta. Eu am mers într-o seară la consultații, i-am zis că vreau să lucrăm împreună și aveam pregătite câteva idei de teme pe care le-am discutat la momentul acela. Nu te duce nepregătit la prima discuție cu profesorul coordonator deoarece vrei să îi arăți că ești un student implicat. Dacă pari dezinteresat există șansa să te refuze.

3. Fă-ți un plan și respectă-l

Este important să lucrezi logic și etapizat. În primul rând fă-ți o structură pentru lucrare, în cazul în care nu o primești deja de la profesorul coordonator. Apoi gândește-te ce ar trebui să faci pentru fiecare capitol în parte și fă o încadrare în timp pentru a fi sigur că termini la datele stabilite în metodologie. În cazul în care ai de făcut o cercetare științifică, ia-ți timpul necesar, dar nu trage de timp. 

Încearcă să nu lucrezi „mereu” la ea, adică să te plângi tot timpul de licență sau să spui că în fiecare zi lucrezi la licență. Știi și tu că nu e așa. Stabilește-ți clar niște perioade în care poți lucra liniștit pentru a te concentra la maximum. Nu te aglomera și cu licența și cu alte proiecte pe care le mai ai de făcut, iar cel mai important, nu uita să mai iei o pauză pentru a te distra alături de prietenii tăi. Până la urmă e ultimul an de facultate și nu te vei mai întâlni niciodată cu aceste momente, iar la final vei vedea că licența nu a fost atât de grea.

Dacă știi că ai restanțe care te pot împiedica să susții licența, concentrează-te pe ele pentru că mai bine dai licența anul următor decât să recuperezi orele pentru o materie și să mai plătești și niște taxe pe la facultate. Dacă ești în situația asta te înțeleg perfect. Cu aproximativ o  lună înainte de licență am avut de dat 4 restanțe, iar în perioada aceea nici măcar nu am mai deschis ce aveam pentru licență. E important să iei lucrurile treptat și gândește-te că degeaba ai licența gata dacă nu o poți susține.

4. Argumenteză și folosește surse bibliografice

Nu uita că faci o lucrare academică. Posibil să fie prima lucrare serioasă pe care o faci și vei întâmpina diverse probleme. De exemplu, eu nu am folosit niciodată în facultate citări din alte surse pentru că toate proiectele noastre constau în aplicații sau analize statistice și economice. Am avut mulți colegi care s-au lovit de aceste lucruri simple la prima vedere, dar dacă nu ai mai lucrat cu ele pot deveni un stres în plus.

Adoptă un limbaj potrivit și argumentează-ți ideile în baza teoriei. Dacă iei informații din alte surse citează-le pentru că altfel îți vor ieși la plagiat. De asemenea, stabilește un stil pentru bibliografie împreună cu coordonatorul tău și folosește funcționalitățile din Microsoft Word pentru a-ți ușura munca. Îți las aici un link care te va ajuta.

5. Ai grijă la formatarea textului

Aspectul lucrării este foarte important. Gândește-te cum ar fi să deschizi o carte scrisă cu mai multe fonturi, dimensiuni sau text nealiniat. Poate că lucrarea ta nu e de 10, dar aspectul trebuie să fie impecabil. De obicei regulile sunt: Times New Roman, dimensiune 12, spațiere între rânduri 1,5. Însă, pot fi și excepții. Coordonatorul meu a zis că această spațiere este prea mare și m-a sfătuit să folosesc 1,15. Uite așa m-am trezit din două click-uri că am pierdut vreo 5 pagini din lucrare. E important acest detaliu pentru că poți să nu ajungi la limita minimă de pagini sau chiar să o depășești pe cea maximă.

Acum că ți-ai formatat frumos textul, trebuie să faci și un cuprins. Pagină de gardă găsești model pe Google. Însă, cuprinsul poate fi o bătaie de cap pentru mulți studenți. Doar nu vrei să se vadă că ai pus punctele manual și că ai spațieri aiurea? Uite aici cum să îți faci cuprinsul automat în doar câteva minute, iar dacă ți se schimbă paginile îl poți actualiza în câteva secunde. Nu uita nici de tabelul de figuri, îți las aici ceva care te va ajuta.

6. Cere feedback

Poate că ție ți se pare totul clar când o citești pentru că știi deja despre ce este vorba și totul are sens în capul tău. Dar, ce faci dacă atunci când altcineva o citește și nu înțelege anumite lucruri? Fă schimb le licențe cu colegii tăi și oferiți-vă feedback între voi sau vorbește cu prieteni de la alte facultăți sau mai mari dacă nu vrei să îți fure nimeni vreo idee din ce ai scris. Și cel mai important, nu uita să îi ceri feedback profesorului coordonator.

7. Printează lucrarea din timp

Știu că pare ciudat, dar durează câteva zile să îți realizeze coperta aia șmecheră, iar dacă o vrei în 24 de ore s-ar putea să plătești dublu. Am o prietenă căreia i-au plimbat coperta prin jumătate de București pentru că nu mai știau nici cei de la centrul de printare unde au dat comandă, iar ea se panicase că poate nu o primește la timp. Totul a fost la limită până la urmă, dar s-a terminat cu bine. 

Gândește-te că în acea perioadă toată lumea își printează licența, iar xerox-urile sunt foarte încărcate. Mai bine să fii asigurat din timp. Trebuie să faci doar coperta, pentru că de obicei paginile ți le printează și atașează pe loc. Deci mai ai câteva zile să te răzgândești dacă pui virgulă sau nu în propoziția aia.

8. Prezentarea este momentul tău de glorie

Acele 10 minute valorează mai mult decât toate orele de muncă. Du-te plin de energie, cu zâmbetul pe buze și arată-le cât ai muncit. Încearcă să nu îi plictisești pe cei din fața ta. Știu că ai o parte teoretică, dar crede-mă că o știu și ei, așa că  nu are rost să pierzi timpul cu ea. Când am susținut eu, o profesoară din comisie ne-a spus, după ce prezentaseră mai mulți colegi, să sărim peste partea cu teoria și să trecem direct la modul în care funcționează aplicația. 

Eu îmi pregătisem un Prezi, nu aveam prea multă teorie, dar am sărit complet peste ea. Am lăsat pe videoproiector slide-ul principal în care se vedeau toate bulinele cu subiectele pe care voiam să le abordez (știi cum e la Prezi). În 2 minute le-am spus de ce este utilă aplicația mea și ce problemă rezolvă exact. Trebuie să dai argumente cât mai clare și să fii sigur pe ceea ce spui. Apoi în următoarele 5 minute am trecut prin toate funcționalitățile aplicației și am prezentat cum se întâmplă efectiv lucrurile. 

Ideea e să fii relaxat. Eu nu am înțeles prima întrebare pe care am primit-o și am cerut explicații suplimentare, iar coordonatorul meu mi le-a oferit și mi-am dat seama imediat la ce se referea. Fii sigur pe tine și nu lăsa impresia că nu știi despre ce este vorba. Faptul că ești în sală cu profesorul care te-a coordonat îți va da încredere în tine. Eu în momentul acela am simțit că el este mândru de studenții săi și ne-a ajutat cu explicații acolo unde nu am fost siguri pe noi.

Dacă aș intra în detalii, toată perioada respectivă ar fi o aventură. A fost un pas important pentru mine și un lucru de care îmi amintesc cu drag acum, chiar dacă la momentul respectiv abia așteptam să se termine facultatea pentru că mă obosise din toate punctele de vedere.

Știu că am scris foarte mult, dar sper să te ajute experiența mea, iar dacă ai întrebări poți să îmi scrii oricând. 

Mult succes și arată-le cât ești de bun!

No Comments Yet

Comments are closed