În fiecare zi mă plimbă proprietarii mei prin București, ba la muncă, ba la teatru, uneori mă mai iau și la concerte. Nu prea îmi dau voie să mă odihnesc. Mai iau și eu pauză când pleacă la festivaluri cu trenul, dar s-au gândit să mă ia și acolo la un moment dat.
Au luat atât de multe bagaje cu ei de ziceai că se mută. Nu a fost suficient spațiul din portbagajul meu, au mai pus și o cutie de portbagaj pe mine. Din ce am văzut eu au pus două corturi, multe pături și perne. Dacă nu puneau corturile chiar credeam că se mută.
Am pornit la drum. Și am mers. Am mers mult. Din București și până în Rm. Vâlcea nu au oprit deloc. Eram obosită, dar nu știam cât mai avem de mers. Abia la Alba Iulia mi-au dat o pauză de câteva ore, dar m-au lăsat în soare. Vai ce m-am mai încins. Aici a fost punctul culminant al zilei. Nu știu ce au făcut ei pe acolo, dar mi-au încuiat cheile în portbagaj și au stat cu mine în soare până au rezolvat problema.
S-au tot gândit cum să facă. Ea i-a zis lui că a mai trecut prin asta, tot cu un Logan. A propus să scoată bancheta din spate. Fix asta îmi doream să mă dezmembreze aici în soare. Aveau sculele în portbagaj. Yaay. Dar au fost inteligenți și au oprit prima mașină care a trecut prin parcare.
A coborât un domn elegant dintr-o mașină și mai elegantă. Nici nu a stat pe gânduri. Imediat i-a ajutat pe prietenii mei să scoată bancheta din spate și au apărut și cheile. Domnul simpatic i-a ajutat să mă aranjeze înapoi și au scăpat de problemă. Apoi au plecat, iar eu am rămas în soare.
S-au întors după câteva ore și am pornit. Ziceau că nu mai e mult de mers, dar vai de mine pe unde m-au băgat apoi. Am mers printr-un peisaj de poveste. În sfârșit îmi plăcea și mie. Eram în natură.
S-au rătăcit puțin și au sunat pe cineva să îi ajute. Vă arăt în fotografiile de mai jos drumul, ca să vă imaginați prin ce am trecut. Norocul meu a fost că am un scut de motor metalic pentru Dacia Logan. Când au văzut că drumul se înrăutățește au decis să mă protejeze. Și ghiciți ce? M-au lăsat acolo. Măcar mă odihneam.
Am stat aici 3 zile. M-au mai scos puțin la plimbare în sat. Uitați ce frumos era. Mi-ar plăcea să mai mergem.
În ultima seară a plouat și m-am răcorit în sfârșit, iar dimineața cei doi indivizi s-au întors la datorie. Nu am mai mers atât de mult. M-au dus la festival de data asta. Primul meu festival. M-au lăsat pe o stradă cu muuulte mașini și au început să care toate bagajele. Acum avea sens pentru ce își luaseră atâtea lucruri, dar parcă totuși erau prea multe.
Aici nu m-au mai plimbat. M-au mai vizitat a doua zi și apoi m-au lăsat în liniște. M-am odihnit pe ritmuri de muzică. Ce frumos a fost. Sper că mai mergem și anul acesta.
După ce s-a terminat distracția am aflat ce era cu toate bagajele. Dintr-o dată se înmulțiseră. Nu mai erau două persoane, erau cinci. Și mai mult de cărat pentru mine. Nu știu de unde au apărut restul, dar măcar m-au distrat pe drum cu glumele lor. Când credeam și eu că distracția s-a terminat și mergem acasă m-am înșelat, iar m-au urcat undeva.
Apropo ei sunt intrușii care au apărut de dimineață.
A doua zi în sfârșit am mers acasă. Ce drum lung. Stăteam și mă gândeam în timp ce eram în coloană pe DN1… Bine că nu s-au gândit să ia și rulota… Cum urcam amândouă pe drumurile acelea? Noi suntem prietene foarte bune și ne ajută un cârlig de remorcare pentru Dacia Logan. Până acum am mers doar la mare împreună, iar acolo e drumul mai lin, nu ca la munte.
După multe ore de mers. Mai mult ca niciodată. După ce ne-am plimbat să lăsăm pe toată lumea acasă, am ajuns și eu la mine acasă, în parcare.
Aici Gîlci. Acea „ea” care a mai experimentat treaba cu cheile uitate în portbagaj. Vă las câteva fotografii cu locul în care am stat în primele 3 zile ale vacanței când mașina a rămas pe deal. Eu zic că a meritat efortul.
Sursa: Airbnb
*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020